O ușă spre lumea sunetelor
08-08-2018

O ușă spre lumea sunetului – asta încercăm să creăm pentru 26 de copii cu surditate din 14 raioane. Cu unii lucrăm din 2016, alți copii au fost referiți de specialiști chiar în vara lui 2018. Împreună cu partenerul nostru Centrul de reabilitare a copiilor surzi din Chișinău și cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București, organizăm, în perioada 6 – 24 august, sesiuni de reabilitare individuală și de grup, suport pentru părinți ca să poată susține în continuare copilul în dezvoltare. Specialiștii care lucrează sau vor lucra cu copiii în școli și grădinițe vin să cunoască procesul de recuperare pentru a continua asistența copilului în comunitate.

”E spre bine. Eu mă bucur și aș vrea să fie cineva și la școală și să se ocupe… Știe mai multe cuvinte…” (mama unui copil de 8 ani, care a stat în Casa de copii 4 ani și a fost reintegrat în vara lui 2016)

Doamna Căpătici, directorul centrului de reabilitare: ”Avem un august fierbinte la centru… Am reluat activitatea cu 26 de copii. Unii sunt aici pentru a doua oară, 8 copii vor beneficia de reabilitare în premieră. Facem aici reabilitare intensivă (5 zile consecutive) care trebuie obligatoriu, să fie continuată de specialiștii locali și de familii. În acest caz, intervenția va da rezultate extraordinare.”

Revenim cu noutăți săptămâna viitoare, când vine al doilea grup de copii și părinți.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Silvia Tabor: „De ziua mea, îmi doresc mai multă căldură pentru 4 copii din nordul țării
Suma colectată
5.000 lei
100%
Suma necesară:
5.000 lei
Prevenim abandonul familial
Suma colectată
2.731.080 lei
131%
Suma necesară:
2.100.000 lei
Natalia Șeremet: De ziua mea, îmi doresc să ajutăm o mamă singură cu 2 copii să-și cumpere aragaz
Suma colectată
4.410 lei
89%
Suma necesară:
5.000 lei
Tania Turtureanu – de ziua mea, îmi doresc mai multă căldură pentru Ionuț și Ilie
Suma colectată
3.601 lei
25%
Suma necesară:
15.000 lei