Pentru 18 copii, cu care lucrează CCF/HHC Moldova, ieri a fost o zi minunată
12-07-2019

Excelența Sa Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova și Lavinia – Cătălina Ioniță au vizitat copiii din programele CCF/HHC Moldova.

Ziua a început alături de Directorul CCF/HHC Moldova, Liliana Rotaru la Casa Comunitară din Chișinău, unde au fost întâmpinați de patronul organizației noastre, soprana Valentina Naforniță și baritonul Mihai Dogotari. Oaspeții i-au cunoscut pe cei 11 copii care locuiesc aici și au aflat detalii despre progresele înregistrate în cei doi ani de când se află aici. Copiii au parte de atitudinea caldă a angajaților Casei Comunitare, care țin cont de preferințele lor, dar și de ceea ce îi face fericiți.

Vizita a continuat în familia unui asistent parental profesionist, care crește doi boboci de copii – de trei ani și respectiv un an. În doar două luni de când au părăsit orfelinatul, copiii au aflat ce înseamnă atașament, dragoste, atenție, emoții constructive. Asistentul parental a povestit despre fiecare etapă a dezvoltării copiilor – primii dinți, primii pași, primele cuvinte, pofta de mâncare sporită, somn mai liniștit, mai multe ore de joacă și mai multă copilărie.

La final am mers într-o familie, care crește 5 copii, o familie care s-a confruntat cu o serie de provocări: boala tatălui, neajunsurile și riscurile. Noi le-am fost alături în momentele grele, oferindu-le suportul necesar. Astăzi, atmosfera este una degajată, întregită de zâmbete galeșe și de vocea mamei, care menține familia unită cu dragoste și speranță.

Am oferit o intervenție complexă acestor familii în conformitate cu misiunea noastră – de a le înfățișa oportunități de dezvoltare a potențialului în medii sigure și protejate. Fiecare dintre cei 18 copii vizitați a primit daruri din partea Excelenței Sale, Daniel Ioniță. Ochii curioși ai copiilor căutau în ghiozdanul plin cu surprize, în timp ce ceilalți îi urmăreau atent.

Vizita ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a avut loc pe 11 iulie.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Lidia Morgoci: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Amount collected
7.850 Lei
113%
Amount Needed:
7.000 Lei
Lilu Ojovan: „Îmi donez ziua de naștere, pentru a ajuta 4 copii care cresc în grija bunicii”
Amount collected
55.459 Lei
370%
Amount Needed:
15.000 Lei
Veronica Cheltuială: Sandu visează să meargă la școala de pictură, iar împreună îi putem împlini visul
Amount collected
5.652 Lei
71%
Amount Needed:
8.000 Lei
Alina Rusu: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în familie”
Amount collected
950 Lei
14%
Amount Needed:
7.000 Lei