Parteneriate pentru educație: CCF Moldova promovează incluziunea în școli prin colaborare și dialog
17-12-2024

CCF Moldova a lansat inițiativa „Parteneriat pentru educație: Școală-Părinți”, ca parte a proiectului „Participăm acum! Îmbunătățirea oportunităților de participare a copiilor și tinerilor cu dizabilități în sistemul de educație din Republica Moldova”,  în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. În perioada octombrie-noiembrie, peste 150 de părinți ai copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și peste 190 de specialiști din 18 școli pilot au participat la ședințe de consultare, identificând soluții pentru îmbunătățirea comunicării și colaborării între școală și familie.

Inițiativa promovează un sistem educațional mai deschis și accesibil, având ca scop crearea unui mediu în care fiecare copil să se simtă sprijinit și încurajat să participe activ la educație. Consultarea părinților și specialiștilor este esențială pentru dezvoltarea unor strategii educaționale eficiente, adaptate fiecărui copil. O colaborare deschisă contribuie la creșterea încrederii și motivației copiilor, la formarea unor valori comune, împărtășite de școală și familie, îmbunătățind astfel incluziunea în școală”, a declarat Lorina Ghițu, managera proiectului.

În cadrul activităților, părinții și specialiștii din instituțiile de învățământ participante la acest proiect, au menționat provocările și soluțiile pentru un mediu educațional mai incluziv. „M-am ciocnit cu o serie de provocări, mai devreme. Copilul meu nu avea suficientă atenție din partea cadrului didactic de sprijin. În ultimele luni, am participat la mai multe întâlniri organizate de echipa CCF Moldova și datorită activităților care au urmat - deschiderea sălii senzoriale, instruirea specialiștilor din școală, am simțit cum relația dintre școală și copilul meu a devenit mai bună. Sunt mai informată despre ceea ce se întâmplă cu el la lecții și după”, a precizat unul dintre părinți.

În cadrul întâlnirilor organizate de CCF Moldova, am vorbit despre necesitatea creării unor platforme comune de comunicare deschisă cu specialiștii din școală, dar și implicarea activă a părinților în activitățile școliia conchis mama unei fetițe diagnosticate cu autism.

Echipa CCF Moldova a desfășurat o serie de activități și cu specialiștii din instituțiile de învățământ, care au spus că este necesar să fie organizate evenimente comune cu participarea copiilor, părinților și a profesorilor. „Este necesar ca specialiștii din școli să participe la cât mai multe formări dedicate lucrului cu copiii cu necesități educaționale speciale. Iar școlile să identifice care sunt cele mai bune strategii de colaborare cu părinții, bazate pe respect și obiectivul comun de a oferi tuturor copiilor un mediu mai incluziv”, a precizat unul dintre cadrele didactice de sprijin din municipiul Ungheni.

În lunile următoare, echipa CCF Moldova va continua activitățile, consolidând punțile de comunicare și colaborare între copiii cu cerințe educaționale speciale și colegii de clasă, părinți și profesori. „Datorită acestor activități, suntem mai aproape de beneficiarii noștri și cunoaștem necesitățile acestora. La fel de important a fost să înțelegem provocările cu care se confruntă și specialiștii din instituțiile de învățământ. Obiectivul final este integrarea activităților pentru incluziune ca parte a planului managerial al școlilor, care ulterior vor fi organizate”, a subliniat Sorin Popescu, psiholog CCF Moldova.

Colaborarea între părinți și profesori în stabilirea unor obiective de învățare personalizate pentru fiecare elev poate ajuta la monitorizarea progresului și la identificarea eventualelor dificultăți. Iar atunci când apar dificultăți în procesul de învățare, este important ca părinții și profesorii să coopereze pentru a găsi soluții”, a adăugat Lilia Trifan, psihopedagog reabilitar.

Precizăm că, în urma unei cercetări realizate de către CCF Moldova în instituțiile de învățământ, dotate cu echipament senzorial pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, am identificat că există o serie de bariere în comunicarea dintre părinți și profesioniștii din școli. Astfel că, în luna octombrie, echipa noastră a dat start unei campanii de conștientizare dedicate îmbunătățirii relației și comunicării dintre părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale și profesioniștii din școală.

Inițiativa „Parteneriat pentru educație: Școală-Părinți” face parte din proiectul „Participăm acum! Îmbunătățirea oportunităților de participare a copiilor și tinerilor cu dizabilități în sistemul de educație din Republica Moldova”, implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu ChildFund Germania și în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar al Ministerului Economiei din Germania și Fundația „Ceslav Ciuhrii” din Republica Moldova.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Lidia Morgoci: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Amount collected
7.850 Lei
113%
Amount Needed:
7.000 Lei
Lilu Ojovan: „Îmi donez ziua de naștere, pentru a ajuta 4 copii care cresc în grija bunicii”
Amount collected
55.459 Lei
370%
Amount Needed:
15.000 Lei
Veronica Cheltuială: Sandu visează să meargă la școala de pictură, iar împreună îi putem împlini visul
Amount collected
5.652 Lei
71%
Amount Needed:
8.000 Lei
Alina Rusu: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în familie”
Amount collected
950 Lei
14%
Amount Needed:
7.000 Lei