De la Instituționalizare la soluții și oportunități: Eforturile Moldovei în sprijinul copiilor cu dizabilități
20-12-2023

În ultimii ani, Republica Moldova și-a consolidat angajamentul față de trecerea de la îngrijirea instituțională la cea familială și comunitară, aliniindu-se politicilor și regulamentelor de finanțare ale Uniunii Europene. Procesul de dezinstituționalizare a devenit un subiect de interes major, subliniind provocările semnificative legate de capacitățile instituționale și financiare.

Opinia pozitivă exprimată de Comisia Europeană în privința cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană evidențiază progresele semnificative în procesul de dezinstituționalizare a copiilor. Cu toate acestea, există încă aspecte critice care necesită atenție, precum mortalitatea infantilă, munca copiilor și problemele legate de traficul de persoane și exploatarea sexuală. De asemenea, situația specială a copiilor romi și a celor abandonați de părinți reprezintă aspecte care trebuie abordate.

Recentele cercetări, efectuate de către CTWWC, relevă vulnerabilitatea copiilor, prezenți în instituțiile rezidențiale. Cei cu dizabilități reprezintă 50%, iar 60% dintre aceștia au nevoie de o familie. Într-o țară cu resurse limitate, precum Republica Moldova, alocarea fondurilor pentru instituțiile rezidențiale devine o provocare costisitoare.

În zilele de 15 și 18 decembrie, în cadrul a patru ateliere de consultare am trasat și stabilit planuri de implementare a modelului-pilot privind Asistența Parentală Profesionistă (APP) specializată, pentru copiii cu dizabilități, stabilind rolurile specialiștilor din cadrul ATAS Centru (Criuleni, Strășeni, Dubăsari și Ialoveni) în implementarea acestuia. Dezbaterile au evidențiat provocările remodelării serviciului de Asistență Parentală Profesionistă, pentru a-l face mai accesibil pentru copiii cu dizabilități, dizabilități severe.

Eforturile constante pentru accelerarea procesului de dezinstituționalizare și susținerea tranziției către îngrijirea familială și comunitară sunt esențiale. Alocarea adecvată a resurselor financiare și dezvoltarea capacităților instituționale reprezintă cheia pentru a oferi copiilor vulnerabili oportunitatea de a crește într-un mediu familial iubitor și sănătos, în conformitate cu valorile europene și drepturile fundamentale ale copilului. Identificarea soluțiilor adecvate pentru copiii în situații de risc și adoptarea unor abordări sustenabile a serviciilor de tip familial rămâne a fi o prioritate pentru perioada următoare. 

Planurile pentru 2024 vizează transformarea Serviciului de APP într-un serviciu accesibil pentru toți copiii și consolidat, angajament reiterat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și partenerii Inițiativei Changing the Way We Care: CCF Moldova, Keystone și Parteneriate Pentru Fiecare Copil.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Lidia Morgoci: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Amount collected
7.850 Lei
113%
Amount Needed:
7.000 Lei
Lilu Ojovan: „Îmi donez ziua de naștere, pentru a ajuta 4 copii care cresc în grija bunicii”
Amount collected
55.459 Lei
370%
Amount Needed:
15.000 Lei
Veronica Cheltuială: Sandu visează să meargă la școala de pictură, iar împreună îi putem împlini visul
Amount collected
5.652 Lei
71%
Amount Needed:
8.000 Lei
Alina Rusu: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în familie”
Amount collected
950 Lei
14%
Amount Needed:
7.000 Lei